Live Webcam Orasul Radauti
Rădăuți este un municipiu în județul Suceava, Bucovina, România. La recensământul din anul 2011, localitatea avea o populație de 23.822 locuitori, fiind al treilea centru urban ca mărime al județului. A fost declarată municipiu în anul 1995, împreună cu alte două localități din județul Suceava: Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc. Înainte de reforma administrativă din anul 1950 a fost reședința fostului județ Rădăuți.
Prima atestare documentară a localității Rădăuți apare într-un hrisov din data de 16 noiembrie 1393, din timpul domniei lui Roman I (1391-1394).Existența localității este însă mult mai veche, în aceste locuri descoperindu-se vestigii vechi de aproximativ 5.000 de ani care fac parte din cultura Cucuteni. În același timp, urmele arheologice din epoca pietrei și civilizației geto-dace situează vechimea localității în perioada de formare a poporului român și a limbii române.
Se crede că oamenii s-au stabilit în zona actualului oraș Rădăuți coborând de pe dealurile din estul depresiunii, după retragerea apelor și asanarea mlaștinilor. Condițiile naturale erau favorabile vieții, pădurile oferind vânat, iar apele, mai ales cele din regiunea „Ochiurilor”, fiind bogate în pește. În vadul Suceviței, lângă fostul sat Vadul Vlădicii, au fost descoperite primele unelte, primele urme ale locuirii pe aceste meleaguri.
După unii istorici Rădăuțiul ar fi fost cunoscut ca așezare stabilă încă din timpul dacilor sub denumirea de Rottacenum dată de ostașii garnizoanei romane de peste râul Siret. Sub influența slavă, denumirea latină se transformă în Rădăuți. Conform altor surse istorice, denumirea așezării provine de la numele proprietarului său, Radomir. Astfel, localitatea s-ar fi numit Radomirovți, prescurtat Radovți, care s-a transformat apoi în actualul Rădăuți. O altă variantă etimologică a denumirii este cea conform căreia Rădăuți provine din slavul și polonezul „rada”, care înseamnă „satul bucuriei” sau „satul sfatului”. De asemenea, o legendă întâlnită în Depresiunea Rădăuți evocă existența unei anumite Uța și a fiului ei Radu (Radul Uței).
Istoria așezării este marcată de voievodul Bogdan I (1359-1365), întemeietorul statului feudal moldovenesc. Acesta alege ca punct strategic principal al rezistenței sale, Valea Sucevei, unde se aflau „satele lui Radomir”. De-a lungul timpului, localitatea are evoluții ascendente și descendente, în funcție de evenimentele istorice.
La mijlocul secolului al XIV-lea, Bogdan I ctitorește în această zonă, în mijlocul unor codri seculari, o biserică domnească, care va influența dezvoltarea ulterioară a localității Rădăuți. Lăcașul este cunoscut astăzi ca Mănăstirea Bogdana și este considerat a fi cea mai veche construcție bisericească de zid din Moldova.
Bogdan I alege această biserică ca necropolă domnească atât lui, cât și urmașilor familiei sale, aici fiind îngropați domnitorii Moldovei până în timpul lui Alexandru cel Bun, dar și rudele familiilor domnitoare. Astfel, Rădăuțiul devine prima necropolă a Moldovei. În naosul bisericii se află mormintele lui Bogdan I, Lațcu Voievod, Roman I, Ștefan I, Bogdan (fratele lui Alexandru cel Bun) și Bogdan (fiul lui Alexandru cel Bun). Între anii 1479-1482, în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, pe mormintele celor șase prinți ai Moldovei sunt așezate lespezi frumos sculptate, decorate cu motivul obișnuit al împletiturilor și având inscripții în limba slavonă.
Lăcașul îndeplinește în decursul timpului un rol istoric, religios și cultural deosebit. În timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), biserica devine reședință episcopală, episcopii de Rădăuți avându-și reședința în incinta mănăstirii. Tot din timpul domniei lui Alexandru cel Bun, din 6 iulie 1413, datează primul document istoric în care apare denumirea de Rădăuți.
În 1559, timpul primei domnii a lui Alexandru Lăpușneanu, biserica domnească de la Rădăuți este restaurată și i se adaugă un pridvor închis în față. În secolul al XVII-lea și la începutul secolului al XVIII-lea, aici sunt copiate mai multe lucrări bisericești. În anul 1744, episcopul Varlaam (1734-1745) înființează aici o tipografie în care tipărește mai multe cărți bisericești, printre care și „Ceaslovul” din 1745 aflat și astăzi în colecția mănăstirii. În 1750, odată cu alegerea episcopului Iacob Putneanul ca mitropolit al Moldovei, tipografia este mutată la Iași.
În jurul Mănăstirii Bogdana are loc dezvoltarea satului Rădăuți, însă până la trecea sub administrație austriacă din 1775, procesul de evoluție a așezării este unul lent, influențat fiind și de condițiile climaterice. Localizarea într-o zonă mlăștinoasă împreună cu nivelul ridicat al precipitațiilor care duceau la inundarea frecventă a vechii vetre a satului și iernile foarte reci cu temperaturi de până la -35 °C constituie un impediment major în dezvoltarea Rădăuțiului, ca și anumiți factori social-economici: ridicarea mănăstirii la statutul de reședință episcopală și localizarea în apropierea Curții Domnești și a Ocolului Bădeuți, ceea ce a eclipsat rolul administrativ al așezării. Astfel, în anul 1774, Rădăuțiul număra doar 140 de case cu 132 de familii, din care doar 58 erau țărani liberi.
Prima evoluție importantă și începerea urbanizării apare abia după trecerea sub administrație austriacă, aceasta încurajând imigrarea în număr destul de ridicat a coloniștilor. Noua administrație asanează fosta mlaștină din actuala zonă centrală, conducând astfel la dezvoltarea acesteia, aici formându-se viitorul nucleu central, cu funcții administrativ-comerciale.
În anul 1819 Rădăuțiul primește statutul de „târg”. În perioada imediat următoare, în arhivele administrației austriece sunt menționate primele nume de străzi: Ambrosiusgasse (după numele inginerului Hermann Ambrosius, azi Strada Hurmuzachi), Neubauergasse (azi Strada Cuza Vodă), Zeiselgasse (azi Strada Iraclie Porumbescu), Floriangasse, Kirchengasse (azi Strada Ștefan cel Mare), Ringplatz (azi Piața Unirii), Fratautzergasse (numită apoi Regina Maria, iar azi Strada 1 Mai), Woitinellergasse (numită apoi Principele Carol, iar azi Strada Putnei), Wolowetzergasse (azi Strada Volovățului).
Orașul începe să se transforme dintr-un târg tipic într-un oraș cu o configurație și o imagine urbană diferite de cea anterioară din perioada medievală moldovenească, fapt ce îl face pe Nicolae Iorga să afirme: „Rădăuții dau cu adevărat icoana unui târg galițian”.
Odată cu migrația populației de etnie germană și evreiască (în majoritatea lor foști soldați din armata austro-ungară) a început dezvoltarea sectorului micilor meșteșugari și comercianți; primul negustor evreu din oraș ce și-a înființat prăvălia în anul 1796 se numea Iossel Reichnenberg.
Odată cu trecerea sub administrația austro-ungară datorită medicilor militari germani a început dezvoltarea sectorului sanitar, datorită consultațiilor pe care aceștia le dădeau inclusiv populației civile, la început doar pentru etnicii germani apoi și pentru restul populației.
În timpul Primului Război Mondial, orașul este ocupat și reocupat de părțile beligerante, ducând la distrugerea acestuia într-o proporție destul de ridicată.
Dezvoltarea orașului a avut o evoluție necontrolată în prima parte a existenței sale, primul început de urbanizare apare abia în secolul XVIII în zona centrală prin parcelările făcute de austrieci, iar partea nordică, care a fost arealul locuit de români s-a dezvoltat ca țesut de tip rural, cu străzi întortocheate, majoritatea păstrându-se și astăzi. O perioadă de timp orașul a fost împărțit intre cele două comunități, cea română și cea germană, cu două administrații separate.
Limita orașului în partea sa sudică era limita proprietății Mănăstirii Bogdana. Abia după al doilea război mondial au fost dezvoltate parcelări, până în perioada anilor ’60-’70 când s-a trecut la urbanizare accentuată, prin construirea cartierelor de tip dormitor din fostul manej al hergheliei, astăzi cartierul Călărași sau strada Manejului. În perioada anilor ’70-’80, orașul a fost sistematizat în partea sudică prin construcția cartierului Hipodrom, peste fostele grajduri ale hergheliei. La începutul anilor ’80 s-a dat startul sistematizării în zona actuală a cartierului Obor, a cartierului de locuințe Mihai Viteazu și au avut loc intervenții majore în zona centrală, prin construcția locuințelor colective de pe strada Putnei și a Magazinului General.
La data de 15 decembrie 1994, în clădirea Primăriei, orașul Rădăuți a fost proclamat municipiu. În prezent, o placă memorială din marmură amplasată pe clădirea Primăriei atestă acest eveniment istoric local.
Sursa Wikipedia
