Live Webcam Giroc
Giroc este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Timiș, Banat, România.
Comuna Giroc este alcătuită din satele Giroc și Chișoda, având satul Giroc ca reședință de comună. În același timp, face parte, din cartierele municipiului Timișoara, de care este alipită teritorial. În ultimii 10 ani, prin construirea și dezvoltarea cartierului din zona Planiște și Ogrindova (Cartierul Florilor) s-a realizat în mod practic legătura dintre Giroc și Timișoara. La 1 Iulie 2016 localitatea avea 11.753 locuitori.
Condițiile favorabile pe care le oferă apropierea de râul Timiș, solul fertil și pădurea din apropiere, au constituit premisele apariției de timpuriu a așezărilor umane. Pe teritoriul localității și în împrejurimi, au fost descoperite numeroase vestigii arheologice și așezări din diferite epoci preistorice. Cu toate acestea, prima mențiune documentară a Girocului datează din 1371-1372, într-un document prin care Sigismund de Luxemburg al Ungariei donează moșia Gyureg lui Vladislau, fiul lui Stefan de Taar. De-a lungul evului mediu continuă să fie sporadic menționat prin diferite documente. Între 1453 – 1497 apare cu numele maghiar Szent György. Cert este că la 1456, Chișoda apare menționată drept proprietate a lui Iancu de Hunedoara, motiv pentru care este posibil ca și Girocul să fi avut același statut.
Mai târziu, conscripțiile lui Marsigli din 1690 – 1700 vorbesc despre Gyirog. După cucerirea Banatului de către austrieci, apare pe harta de la 1717 cu numele Juroc, cu 60 de case, iar pe harta ui Mercy de la 1723 cu numele Jurok. Până la 1848, terenul agricol a fost proprietate camerală. După anul revoluționar 1848 și desființarea iobăgiei, Girocul a cunoscut o dezvoltare accentuată, cu toate că a suferit și de vicisitudinile naturii care i-au adus inundații puternice în 1859 sau seceta gravă dintre 1863-1864. Ca urmare a inundațiilor, s-a impus îndiguirea Timișului la Giroc. Lucrările de îndiguire au început la 1874 și i-au văzut pe giroceni protagoniști direcți, ei participând din plin atât cu brațele cât și cu animalele și carele pentru îndiguirea Timișului.
În a doua jumătate a secolului XIX, satul a beneficiat de modernizarea generală care cuprindea Banatul, fiind pe rând conectat la rețeaua poștală, la ce atelegrafică apoi la calea ferată Timișoara – Baziaș, una din primele căi ferate din Banat, care lega Timișoara de portul dunărean Baziaș, dată în folosință la 1858. Satul a beneficiat de stație la cale ferată și i-a permis de timpuriu transporturi moderne, mai ales legătura cu Timișoara, unde puteau fi desfăcute mai ușor produsele locale. În 1897, profesorul Atanasie Baicu a înființat la Giroc Banca Poporală „Ghiroceana”, o instituție de credit rurală care i-a sprijinit pe țăranii români să cumpere terenurile agricole puse la vânzare, oferindu-le credite mult mai avantajoase decât puteau primi de la băncile timișorene. Banca a jucat un rol fundamental pentru modernizarea agriculturii și creșterea simțitoare a bunăstării generale.
Înainte de primul război mondial, pe drumul dintre Timișoara și Giroc s-a înființat o fabrică de cărămidă care aparținea firmei „Burghard-Becker”. Mulți dintre ghiroceni au lucrat acolo. Fabrica a fost închisă din cauza concurenței cu marile centre de producere a cărămizii de la Jimbolia și Lugoj.
Între 1910 – 1912, din motive economice, mai multe familii de germani din Nițchidorf s-a mutat în hotarul Girocului, pe locul numit „Nemți”, la 1 km SV de vatra satului. S-a constituit astfel un cătun german, care însă s-a destrămat după nu mulți ani, pe măsură ce germanii s-au mutat în sat, unde și-au construit și case.
În primul război mondial au decedat 82 de ghiroceni. În cinstea lor a fost ridicat un monument ridicat în curtea bisericii în 1927, construit de Banca Populară „Ghiroceana”.
După unirea Banatului cu România, a avut loc, la 1921, exproprierea baronilor maghiari și redistribuirea terenului către țărani. Pe hotarul satului a existat cel puțin o astfel de mare proprietate, a unui baron maghiar care deținea și un castel. După acest moment începe să se formeze o pătură înstărită de țărani. Cu sprijinul băncii Ghiroceana ei achiziționează și utilaje agricole.
După cel de-al doilea război mondial, a avut loc naționalizarea și colectivizarea, apoi industrializarea parțială, creșterea fenomenului migratoriu și a navetismului. Satul s-a dezvoltat în continuare. După revoluția din 1989 a cunoscut o perioadă de stagnare iar în prezent beneficiază de o poziție și de o conjunctură favorabilă, fiind una din cele mai bogate localități rurale din județul Timiș.
Sursa Wikipedia
